Ca preşedinte al societăţii este ales Ion Ghica, secretar C. A. Rosetti, iar casier Scarlat Vârnav.

Este iniţiat în masonerie într-o lojă pariziană, în 1844 sau 1845.

Se întoarce la Bucureşti în iulie-august 1846, lansându-se în afaceri: deschide împreună cu prietenii englezi Winterhalder şi E. Grant (viitorul său cumnat) o librărie, iar în noiembrie 1846 cumpără tipografia asociaţiei literare care acoperea activitatea societăţii secrete Frăţia: “Asociaţiunea literară a României”. În aceşti ani începe să parte din ce în ce mai activă la conducerea comerţului bucureştean.

În 1847 se căsătoreşte cu Mary Grant, devenită astfel Maria Rosetti, o scoţiano-franţuzoaică, cea care a fost modelul tabloului România revoluţionară pictat de C.D. Rosenthal, prietenul lui Rosetti. Mary Grant era sora consulului englez la Bucureşti, Effingham Grant, el însuşi căsătorit cu o româncă, Zoia Racoviţă, fiica lui Alexandru Racoviţă.

Revoluţia de la 1848 şi exilul

În timpul revoluţiei din 1848 a fost unul din liderii curentului radical al revoluţionarilor; a fost secretar al Guvernului provizoriu, prefect de poliţie (agă) la Bucureşti şi redactor al ziarului “Pruncul român”.

După înfrângerea guvernului revoluţionar, face parte din primul lot de exilaţi, urcaţi de turci cu două plute în susul Dunării, până la graniţa cu Austria. De aici pleacă spre Franţa prin Ungaria, Croaţia şi Austria. Ajunge la Paris în decembrie 1848 . În anii exilului (1848-1857) a contribuit la editarea revistei “România viitoare” şi mai ales a revistei “Republica Română”, în care a militat pentru unirea principatelor într-un stat democratic.

Activitatea după revenirea în ţară (1857)

Revenit în ţară, a editat ziarul liberal-radical “Românul” şi a avut un rol de seamă în Adunarea ad-hoc şi în alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor şi în Ţara Românească. În paginile ziarului “Românul”, care a apărut timp de aproape o jumătate de secol, a militat pentru reforme democratice, pentru unitatea naţională, pentru independenţa naţională a ţării.

A fost unul dintre conducătorii Partidului Naţional Liberal, creat în anii 1874-1875, dar în 1884, intrînd în conflict cu Ion Brătianu, a organizat o disidenţă liberală. A susţinut cu entuziasm proclamarea independenţei ţării şi participarea României la războiul ruso-turc din 1877-1878. În 1858 a pus bazele “Asociaţiei lucrătorilor tipografi din Bucureşti”, al cărui preşedinte a fost. În 1863 a fondat Casa de ajutor reciproc a tipografilor din România alături de Walter Scarlat, Iosif Romanov, Zisu Popa, Mihalache Gălăşescu şi Petre Ispirescu.

A fost în mai multe rânduri ministru şi preşedinte al Camerei Deputaţilor. A făcut parte din primul guvern al lui Carol I, fiind pentru cîteva luni ministru al “Instrucţiunii publice şi Cultelor”. A fost de două ori primar al Capitalei. În amintirea revoluţionarului român, în Bucureşti există strada C.A. Rosetti şi Piaţa Rosetti, unde tronează statuia lui C.A. Rosetti.

Publicistica lui se caracterizează prin avînt romantic, stil patetic, vibrant. În tinereţe a scris versuri sentimentale şi patriotice, a tradus din Byron, Béranger, Lamartine, Hugo.