Ioan Cantacuzino a fost un academician, medic, microbiolog, profesor universitar român, fondator al școlii românești de imunologie și patologie experimentală.

A fost profesor la Facultatea de medicina din Bucuresti, membru al Academiei Romane, intemeietor al institutului care-i poarta numele si fondator al scolii romane moderne de microbiologie si medicina experimentala.

El a propagat o conceptie materialista asupra fenomenelor vietii, a combatut finalismul si a aparat consecvent determinismul biologic, manifestandu-se ca un darvinist convins. Elev al lui I. I. Mecinikov, Cantacuzino a continuat in unele dintre cercetarile sale, studiul problemelor preferate ale acestuia (problema fagocitozei, a imunitatii la nevertebrate si, in general, a mecanismului de aparare a organismului impotriva agentilor patogeni. A adus contributii importante la studiul holerei, tifosului exantematic, tuberculozei etc.

A creat notiunea de imunitate prin contact. In campania din 1913 a initiat masurile de combatere a epidemiei de holera, iar in primul razboi mondial, in calitate de conducator al serviciilor sanitare militare si civile, a luat masurile de combatere a marii epidemii de tifos exantematic. A intemeiat "Revista stiintelor medicale" si "Archives roumaines de pathologie expérimentale". A colaborat si la revista "Viata romaneasca".

Ioan Cantacuzino a fost membru titular al Academiei Române din anul 1925, membru în Comitetul de Igienă al Ligii Națiunilor, al societăților de Biologie, de Patologie Exotică și al Academiei de Științe din Paris. Numeroase universități i-au acordat titlul de Doctor honoris causa, Lyon (1922), Bruxelles (1924), Montpellier (1930), Atena (1932) și Bordeaux (1934).