Regele Mihai I life and biography

Regele Mihai I  picture, image, poster

Regele Mihai I biography

Date of birth : 1921-10-25
Date of death : -
Birthplace : Sinaia, România
Nationality : Română
Category : Famous Figures
Last modified : 2010-10-06
Credited as : Rege al României, fiul regelui Carol II,

0 votes so far

Regele Mihai I al României, Prinţ de Hohenzollern, este fiul Regelui Carol al II-lea. A fost suveran al României între 20 iulie 1927 - 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 - 30 decembrie 1947. Stră-strănepot al Reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al Reginei Elisabeta a II-a, Mihai e una dintre ultimele figuri publice ale celui De-al Doilea Război Mondial în viaţă.

Mihai a devenit pentru prima dată Rege după moartea bunicului său Ferdinand, în urma renunţării la tron a lui Carol al II-lea din decembrie 1925. Detronat de tatăl său, după doar trei ani de domnie sub Regenţă, a reprimit coroana un deceniu mai târziu, după abdicarea forţată a lui Carol al II-lea, domnind peste regimul pro-german al mareşalului Ion Antonescu. Din 1941 este mareşal al României.

După colaborarea României cu Germania în Al Doilea Război Mondial şi după ce forţele sovietice au intrat în România, Regele Mihai a organizat arestarea lui Antonescu în 23 august 1944. S-a opus guvernelor pro-sovietice în perioada anilor 1945-1946. A fost obligat să abdice în 30 decembrie 1947 şi s-a exilat în Versoix (Elveţia), iar revenirea nu i s-a permis până în 1997.

Primii ani


Mihai s-a născut la Sinaia, fiu al lui Regelui Carol al II-lea şi al Prinţesei Elena şi nepot al Regelui Ferdinand I. Datorită fugii lui Carol împreună cu amanta sa de origine evreiască Elena "Magda" Lupescu şi a renunţării sale la drepturile asupra tronului din decembrie 1925, Mihai i-a succedat Regelui Ferdinand la moartea acestuia în iulie 1927.

Domnia:Anii '30 - era Antonescu


O Regenţă a funcţionat datorită vârstei de 6 ani a lui Mihai, dar în 1930 Carol al II-lea brusc s-a întors în ţară la invitaţia unor politicieni nesatisfăcuţi de Regenţă, fiind proclamat Rege de Parlament şi desemnându-l pe Mihai drept urmaş la tron cu titlul de „Mare Voievod de Alba-Iulia”. În septembrie 1940 guvernul lui Ion Antonescu a organizat o lovitură de stat, îndepărtându-l pe Carol şi proclamându-l pe Mihai, la 18 ani, Rege, fără vreun jurământ pe Constituţie şi fără votul de aprobare al vreunui Parlament, iniţial suspendat, redeschis abia mai târziu, în 1946. În schimb, Mihai a fost încoronat şi uns Rege de către Patriarhul României Nicodim Munteanu, în catedrala patriarhală din Bucureşti, chiar în ziua celei de-a doua sale suiri pe tron, la 6 septembrie, 1940. Astfel, Mihai a domnit a doua oară doar "prin Graţia Lui Dumnezeu", ca rege absolut, de drept divin, nu şi constituţional. Legal, însă, Mihai nu putea exercita prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi şeful suprem al Armatei şi de a desemna un prim-ministru cu puteri depline, numit „Conducător”.

Regele Mihai I, în calitate de mareşal şi comandant suprem al Armatei Române, a fost decorat prin Jurnalul Consiliului de Miniştri din 8 noiembrie 1941 cu toate cele trei clase ale Ordinului "Mihai Viteazul", fiind singurul deţinător în această situaţie alături de mareşalul Ion Antonescu.

Întoarcerea armelor contra Germaniei naziste


În august 1944, pe măsură ce forţele armate ale Uniunii Sovietice se apropiau de frontiera de est a României, Mihai s-a alăturat politicienilor favorabili Aliaţilor, care îi includea pe comunişti. La 23 august 1944 Mihai a organizat o lovitură de stat contra lui Antonescu, pe care l-a arestat. În aceeaşi noapte, noul Prim Ministru, generalul locotenent Constantin Sănătescu, l-a încredinţat pe Antonescu comuniştilor, care l-au predat sovieticilor la 1 septembrie 1944. Într-o transmisie radiodifuzată către naţiune şi armată, Mihai a proclamat loialitatea României faţă de Aliaţi, a acceptat un pretins armistiţiu oferit de aceştia, a ordonat încetarea focului contra Aliaţilor şi a declarat război Germaniei. Acestea, însă, nu au împiedicat o ocupaţie sovietică rapidă şi capturarea de către URSS a circa 130.000 de soldaţi români, transportaţi ulterior în Uniunea Sovietică, unde mulţi au pierit în lagăre de prizonieri. Armistiţiul cu Aliaţii s-a semnat abia trei săptămâni mai târziu, la 12 septembrie 1944, "în termeni impuşi aproape în întregime de către Uniunea Sovietică", ca o consecinţă şi a faptului, printre altele, că aceasta îşi desfăşurase forţele armate pe teritoriul României. În această situaţie, unii au considerat lovitura de stat drept o „capitulare”, o „predare” „necondiţionată” în faţa sovieticilor şi a restului aliaţilor. Regele Mihai a evitat soarta unui alt fost aliat german, Prinţul Kiril, Regentul Bulgariei, executat de către sovietici în 1945, şi a fost, de asemenea, ultimul monarh din spatele Cortinei de fier care să-şi piardă tronul. Lovitura de stat se estimează că ar fi scurtat Al Doilea Război Mondial cu şase luni de zile, salvând sute de mii de vieţi omeneşti. Totodată, aceasta a oferit Armatei Române posibilitatea de a elibera ţara de sub ocupaţia germană. La sfârşitul războiului, Regele Mihai a fost decorat cu Legiunea de Merit în cel mai înalt grad (Comandant Şef) de către preşedintele SUA Harry S. Truman. Mihai a mai fost decorat şi cu Ordinul sovietic Victoria cu diamante de către Iosif V. Stalin, pentru curajul său personal dovedit în răsturnarea lui Antonescu şi pentru încetarea războiului României contra Aliaţilor.

Unii susţin că lovitura de stat a făcut posibil avansul mai rapid al trupelor lui Stalin în România şi în Europa, în detrimentul trupelor Aliaţilor occidentali. Alţii văd în absenţa de-a lungul anilor a unor invitaţii pentru Mihai la majoritatea festivităţilor din Occident dedicate Zilei Victoriei în cel De-al Doilea Război Mondial, o condamnare tacită a loviturii sale de stat. Mihai nu a fost invitat la cea de-a 60-a aniversare a Zilei Victoriei de vreun fost Aliat vestic; a fost invitat doar la serbările din Rusia şi la anumite comemorări din Cehia şi Slovacia.

Domnia sub comunism


Pe 6 martie 1945, presiunile Uniunii Sovietice l-au forţat pe Mihai să numească un guvern pro-sovietic dominat de Partidul Comunist Român, prim ministru fiind numit Petru Groza. Sub regimul comunist, Mihai a funcţionat ca un simplu şef de stat fără autoritate. În iulie 1945, Stalin l-a decorat cu Ordinul Victoria pentru curajul personal dovedit în răsturnarea lui Antonescu, pentru stoparea războiului contra Aliaţilor, cât şi în semn de recunoştinţă pentru ordinul de încetare a focului emis de Rege în lovitura de stat, ordin care a grăbit avansul Armatei Roşii.

Între august 1945 şi ianuarie 1946, prin ceea ce s-a numit mai târziu „greva regală”, Mihai a încercat fără succes să se opună guvernului comunist al lui Petru Groza, refuzând să-i semneze decretele. La presiuni sovietice, britanice şi americane, Regele Mihai a renunţat în cele din urmă la opoziţia sa faţă de guvernul comunist, încetând să-i mai ceară demisia.

Nu i-a amnistiat pe Ion Antonescu sau pe liderii opoziţiei, victime ale proceselor politice comuniste, deoarece, afirmă unii, Constituţia îl împiedică de la a face acest lucru fără contrasemnătura ministrului comunist de justiţie. Alte surse, precum memoriile mătuşii Regelui, Principesa Ileana de Habsburg, citându-l pe fostul membru în biroul politic executiv al PCR, spion sovietic, ministru al apărării naţionale şi presupus amant al Ilenei, Emil Bodnăraş, afirmă că, dacă Regele ar fi refuzat să semneze sentinţele la moarte ale deţinuţilor politici condamnaţi pentru "crime de război", guvernul comunist i-ar fi susţinut decizia: „Păi, dacă Regele decide să nu semneze sentinţa la moarte, vă promit că îi vom sprijini punctul de vedere.” Principesa Ileana se îndoia că Regele ar fi fost de acord să semneze un document neconstituţional precum o sentinţă la moarte, emisă de tribunale politice neconstituţionale: „Ştiţi prea bine (...) că Regele nu va semna niciodată de bună voie un astfel de document neconstituţional. Dacă o va face, vi-l va pune în braţe şi guvernul dumneavoastră va purta vina în faţa întregii naţiuni. Cu siguranţă că nu vă doriţi acest handicap adiţional în acest moment!” Ultimul coleg de celulă al celei mai proeminente victime comuniste, Iuliu Maniu, liderul opoziţiei anti-comuniste şi preşedinte al PNŢ, partidul câştigător în alegerile generale din 1946, fraudate de comunişti, a mărturisit procurorilor comunişti că Maniu l-ar fi înjurat pe Mihai din spatele gratiilor închisorii politice în care a decedat, pentru că nu făcuse nimic în apărarea ţărăniştilor, în ciuda multelor servicii aduse de aceştia monarhiei.

Viaţa după pierderea tronului


În iunie 1948 s-a căsătorit cu Prinţesa Ana de Bourbon-Parma, cu care are cinci fiice. Au trăit la început în Marea Britanie, ulterior s-au mutat în Elveţia. Autorităţile române comuniste i-au retras cetăţenia română în 1948. A devenit pilot comercial pentru o companie de echipament aerian.

În 1992, trei ani după Revoluţia Română din 1989 prin care a fost îndepărtat guvernul comunist, noul guvern român i-a permis Regelui Mihai să revină în ţara sa pentru a celebra sărbătorile de Paşte, fiind întâmpinat de populaţie cu o simpatie deosebită. În Bucureşti peste un milion de persoane au ieşit în stradă pentru a îl vedea. Popularitatea Regelui a îngrijorat guvernul preşedintelui Ion Iliescu, Regelui interzicându-se accesul în România pentru următorii cinci ani. În 1997, după înfrângerea electorală a lui Iliescu de către preşedintele Emil Constantinescu, România a acordat înapoi Regelui Mihai cetăţenia română şi i-a permis din nou să îşi viziteze propria ţară. Actualmente trăieşte în majoritatea timpului în Elveţia la Aubonne şi parţial în România, fie la castelul său de la Săvârşin din judeţul Arad, fie la palatul Elisabeta din Bucureşti, pus la dispoziţia sa printr-un vot al Parlamentului României.

Mihai are următorii copii:

* Margareta (Margareta de România-Duda) (născută în 1949)
* Elena (Helen Nixon McAteer) (născută în 1950)
* Irina (născută în 1953)
* Sofia (născută în 1957)
* Maria (născută în 1964).

Atât Elena cât şi Irina au fii şi fiice. Sofia, a cărei căsătorie nu a fost aprobată de tatăl ei, are o fată.

Datorită legii succesiunii din ultima Constituţie democratică a regatului, cea din 1923, la moartea Regelui Mihai (presupunând că moare fără băieţi, după cum e probabil în prezent), în absenţa schimbării Constituţiei, care ar necesita mai întâi restaurarea monarhiei, succesiunea va reveni familiei de Hohenzollern-Sigmaringen, al cărei şef este Friedrich Wilhelm, Prinţ de Hohenzollern, în prezent primul în ordinea de succesiune la tron.

La 30 decembrie, 2007, Mihai a semnat Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României, un act nedemocratic, cu însemnatate eminamente simbolică, în absenţa aprobării Parlamentului, prin care a desemnat-o pe Principesa Margareta drept moştenitoare a tronului cu titlurile de "Principesa Moştenitoare a României" şi de "Custode al Coroanei României". Cu aceeaşi ocazie, Mihai a cerut Parlamentului ca, în cazul în care naţiunea româna şi Parlamentul României vor considera potrivită restaurarea monarhiei, să renunţe la aplicarea legii salice de succesiune.

Poziţii politice


Mihai nu a încurajat dezvoltarea mişcării monarhiste în România, iar partidele regaliste au avut un impact prea slab asupra ţării postcomuniste. El a considerat că o restaurare a monarhiei în România poate avea loc doar ca urmare a dorinţei poporului român. "Dacă oamenii vor să mă întorc înapoi, mă voi întoarce înapoi" a declarat în 1990. Dar, a spus în continuare, "românii au suferit destul să li se impună şi au dreptul de a fi consultaţi în ceea ce le priveşte viitorul." Monarhiştii români se spune că ar fi oferit tronul României ASR Prinţului Charles de Wales, pe care acesta l-ar fi refuzat. Oferta ar putea fi interpretată drept rezultat al deziluziei monarhiştilor români atât faţă de moştenitoarea Regelui Mihai, Principesa Margareta, cât şi faţă de soţul ei, din moment ce Mihai nu a renunţat la speranţa, pentru el sau familia sa, de a reveni pe tron: "Se încearcă totuşi să facem ca oamenii să înţeleagă ce a fost monarhia la noi, ce ar putea eventual face".

Mihai a întreprins vizite cvasi-diplomatice în numele României post-comuniste. În 1997 a vizitat în cadrul unui tur Europa de vest, făcând lobby pentru admiterea României în NATO şi Uniunea Europeană, fiind primit de şefi de stat şi oficiali guvernamentali.

În decembrie 2003, în numele unui tabloid de mică importanţă, Mihai a înmânat premiul "Omul anului 2003" primului-ministru de atunci Adrian Năstase, lider al partidului PSD. Unii monarhişti au privit gestul lui Mihai drept o încălcare a tradiţiei neutralităţii politice a monarhiei, cât şi ca un compromis din motive financiare cu foştii săi duşmani ex-comunişti.

Personalitate şi interese personale


Mihai a avut dintotdeauna o reputaţie de taciturn. I-a spus odată bunicei sale "Am învăţat să nu spun ce simt şi să le zâmbesc celor pe care-i urăsc cel mai mult".

Regele Mihai este pasionat de automobile, în special de jeepuri militare. Mihai e pasionat şi de avioane, lucrând ca pilot de curse comerciale în timpul exilului. El este interesat şi de genealogia regală şi aristocratică, oferindu-şi în 1998 patronajul onorific, împreună cu Regele Juan Carlos I al Spaniei, republicării celebrului Almanah de Gotha.

Pe 10 mai 2007, Regele Mihai a primit premiul Hanno R. Ellenbogen, o distincţie acordată anual de Prague Society unei persoane publice care a contribuit la înţelegerea şi cooperarea internaţională. Laureaţii anteriori ai premiului sunt Vaclav Havel, fost preşedinte al Cehoslovaciei (1990-1992) şi Republicii Cehe (1992-2003), Lordul Robertson, fost secretar general al NATO (1999-2004), Madeleine Albright, fost secretar de stat al SUA (1997-2001), maestrul Vladimir Ashkenazy şi regizorul Milos Forman.

Read more


 
Please read our privacy policy. Page generated in 0.165s